Uniunea Europeană a început procesul de modernizare a achizițiilor publice

Categorii: Headline,Parlament European

Petru Luhan: Modernizarea achizițiilor publice va creşte gradul de absorbție a fondurilor europene

Achizițiile publice în Uniunea Europeană reprezintă un segment strategic al pieței unice şi în același timp un element cheie pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene pentru următorii 10 ani. Din nefericire, conform raportului Curții de Conturi pentru anul 2009, 43% din totalul erorilor cuantificabile s-au datorat gravelor deficiențe legate de respectarea normelor privind achizițiile. De asemenea, aceste norme au reprezentat unul dintre principalii factori ce au determinat gradul redus al absorbției fondurilor europene.

Transpunerea greșită a normelor UE în legislațiile naționale

Astfel, multe părți interesate din toate statele membre au solicitat revizuirea sistemului UE în vederea creșterii eficienței și eficacității acestuia. Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European a votat astăzi raportul referitor la modernizarea achizițiilor publice, raport ce reprezintă un pas deosebit de important în simplificarea și modernizarea legislației europene în domeniu.

De cele mai multe ori durata mare de finalizare a achiziţiilor, determinată de comportamentul neloial al unor competitori și de unele acțiuni în justiție, au condus la pierderea finanțării europene.

“În acest sens am solicitat Comisiei Europene să analizeze și să remedieze gravele deficiențe legate de respectarea normelor privind achizițiile publice, deoarece problemele apărute sunt deseori rezultatul transpunerii greșite a normelor UE în legislația națională. Consider că trebuie găsit un echilibru între dorința de simplificare a procedurilor și necesitatea de a asigura o concurență loială în ceea ce privește contractele publice. Trebuie să eliminăm riscul apariției practicilor comerciale neloiale, conflictelor de interese, favoritismului şi corupției.” a declarat Petru Luhan, coordonatorul Partidului Popular European pentru aceasta rezoluție a Parlamentului European.

Parteneriatul public-privat (PPP) – o soluție pentru realizarea investițiilor în Uniunea Europeană

Un element de bază al Parlamentului European îl reprezintă chiar inițiativa europarlamentarului român Petru Luhan de înlăturare a tuturor obstacolelor în calea stabilirii unui cadru legislativ coerent pentru utilizarea parteneriatelor public-private (PPP) şi recomandările către statele membre pentru flexibilizarea legislațiilor naționale astfel încât PPP să funcționeze cât mai eficient.

“Un alt element pe care l-am cerut Comisiei este încurajarea utilizării parteneriatelor de tip public-privat. Aceste parteneriate sunt vitale pentru ca Uniunea Europeană să poată realiza investițiile necesare în anumite domenii, cum ar fi infrastructura și sectorul serviciilor. Astfel, Parlamentul European consideră necesară implementarea unui cadru comun legislativ pentru utilizarea eficienta a parteneriatului public-privat” a declarat Petru Luhan membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European

Încurajarea IMM-urilor

De asemenea Parlamentul European dorește participarea mai activă a IMM-urilor la achizițiile publice și optimizarea licitațiilor în vederea garantării accesului și egalității de șanse pentru acestea, în special în cadrul etapei de selecție.

“Sunt necesare măsuri legislative la nivelul UE care să garanteze că autoritățile contractante valorifică la maxim caracterul economic inovator al întreprinderilor mici și mijlocii în cursul procedurilor de achiziții. Vom acorda o importanță deosebită IMM-urilor, care reprezintă coloana vertebrală a economiei UE, având un potențial uriaș în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă, creșterea economică și inovarea.” a mai declarat Petru Luhan.

Pașii următori

După votul Parlamentului European, Comisia va elabora un nou cadrul legislativ pentru achizițiile publice care va urmări reformarea şi modernizarea actualei politici UE în domeniu. Astfel se va obține o alocare mai rapidă a fondurilor europene, reducerea erorilor, rate mai mari de absorbție și creșterea eficienței utilizării fondurilor.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*