Victor Ponta este principalul interesat să scape de Adrian Năstase

Categorii: Diverse

Reacţia dlui Victor Ponta faţă de condamnarea fostului premier Adrian Năstase – pe care îl consideră o “victimă politică” a unui “regim abuziv” – nu reprezintă decât o nouă mostră de ipocrizie din partea primului ministru.
Dincolo de iresponsabilitatea afirmaţiilor care pun sub semnul întrebării independenţa Justiţiei şi chiar existenţa statului de drept într-o ţară europeană, afirmaţii pe care speram să nu le mai auzim şi în 2014, liderul PSD este ultima persoană care ar trebui să se pronunţe pe această temă.
În primul rând pentru că, dacă ar fi ca Justiţia să poată fi controlată, persoana cea mai în măsură s-o facă este chiar dl Ponta. Dumnealui este cel care l-a numit în funcţie pe ministrul de resort, Robert Cazanciuc, a cărui soţie este verişoară cu premierul.
În al doilea rând, acuzaţia că în spatele acestei condamnări s-ar afla dl Traian Băsescu nu are nicio logică. Preşedintele României se află la finalul celui de-al doilea mandat, nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale din acest an şi nu ar avea niciun avantaj de pe urma noii condamnări a lui Adrian Năstase. De altfel, şeful statului şi-a exprimat, nu demult, regretul personal că fostul său adversar politic a ajuns după gratii.
Singurul care ar avea de câştigat de pe urma îndepărtării lui Adrian Năstase – primit cu ovaţii la ultimul congres al PSD – este însuşi dl Ponta. Care îşi vede ameninţat scaunul de preşedinte al partidului la care fostul său mentor politic ar putea avea pretenţii. Ca atare, „lacrimile” dlui Ponta sunt de crocodil!

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*