PETRU LUHAN – Premiul Europarlamentarul Anului la Gala “MEP AWARDS 2013”

România se poate mândri cu premiul obținut la Categoria “Sănătate”   ‘Mă onorează enorm câștigarea acestui premiu. Aceasta dovedește că eforturile şi inițiativele mele au fost apreciate de către colegii europarlamentari și mass-media. Temele legate de sănătate au reprezentat încă de la început o prioritate a mandatului meu de europarlamentar. Această distincție îmi dă curajul și…

Premiera: Artistii romani merg in Parlamentul European

  In data de 19 iunie a.c. se va organiza la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European, conferința pentru Reglementarea statutului artiștilor in Uniunea Europeana, în cadrul căreia și artiștii romani vor pleda pentru drepturile lor. Conferința va îmbrăca forma unei dezbateri și va reuni reprezentanți ai Comisiei Europene, europarlamentari, reprezentanți ai unor sindicate de artiști…

Medicina Personalizată – Medicina Viitorului

Petru Luhan: Medicina Personalizată – cea mai modernă metodă de tratament   Săptămâna trecută, a avut loc la Dublin, sub egida Președinției Irlandeze, conferința pe tema “Inovării şi Accesului Pacienţilor la Medicina Personalizată”, încheiată cu un consens general cu privire la nevoia unei schimbări radicale pentru ca sistemul european de sănătate să poată beneficia de…

“N + 2” = 5 miliarde de euro mai puțin pentru România

Petru Luhan: “Cer Guvernului să găsească urgent soluții alternative pentru ca țara noastră să nu piardă 5 miliarde de euro” În cadrul negocierilor de la Consiliu s-a discutat despre adoptarea regulii N+3 (în loc de N+2 cum este prevăzut în momentul de față) pentru cheltuirea sumelor alocate pentru perioada de programare 2011-2013, de către România…

Dezbatere cu scântei în Parlamentul European privind Mecanismul de Cooperare si Verificare

Petru Luhan: “Regret că socialiștii și liberalii au transformat Comisia Europeană în dușmanul lor numărul 1” Comisarul pentru extindere Stefan Füle a precizat aseară, în intervenția sa din plenul Parlamentului European: “Comisia Europeana nu sprijină tendinţa unor state membre să facă o legătură politică între Schengen şi MCV. Procesul Schengen are propriile sale instrumente de…