Crearea unui Inter-grup pentru apărarea drepturilor tinerilor europeni

Categorii: Tineri

Petru Luhan susţine crearea unui Inter-grup pentru apărarea drepturilor tinerilor europeni

Săptămâna aceasta a avut loc la Parlamentul European prima reuniune vizând înfiinţarea unui inter-grup parlamentar care să supravegheze aplicarea legislaţiei comunitare referitoare la tineri în Uniunea Europeana. La reuniune au participat şi 89 de tineri europeni, născuţi în 1989, în cele 27 de state membre în Europa. Anterior întâlnirii, cei 89 de tineri avuseseră o dezbatere pe tema – Ce înseamnă Europa pentru mine – alături de Preşedintele Buzek şi vicepreşedinţii Parlamentului European.

Înfiinţarea acestui inter-grup are ca scop consultarea tinerilor pentru iniţiativele legislative care îi afectează în mod direct.

“Am menţionat în cadrul acestei prime întâlniri necesitatea unei legături strânse între membrii Parlamentului European şi deputaţii tineri din parlamentele naţionale pentru a discuta atât problemele actuale cât şi problemele legate de viitorul tinerilor, din punct de vedere al evoluţiilor economice, sociale şi teritoriale, plecând de la premiza că interesele europene sunt în acelaşi timp interese naţionale. Am menţionat o serie de probleme comune la care trebuie găsite soluţii concrete. Spre exemplu, trebuie să fim foarte atenţi în investirea contribuţiilor generaţiilor actuale la fondul de pensii. Un alt exemplu de problemă ce necesită atenţia generaţiei noastre este libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor. Buna lor reglementare poate constitui pe viitor o bază de succes pe plan economic internaţional. Ultima provocare pe care am susţinut-o în cadrul acestui Inter-Grup este asigurarea securităţii naţionale şi internaţionale, cu respectarea prevederilor ce ţin de protecţia vieţii private.”

Petru Luhan este de asemenea co-iniţiator al Inter-Grupului privind Mediterana şi susţinător al următoarelor inter-grupuri din Parlamentul European:

– Inter-Grupul privind IMM-urile;
– Inter-Grupul dedicat Turismului;
– Inter-Grupul dedicat regiunilor muntoase;
– Inter-grupul privind Mass-Media.

Inter-grupuri Inter-grupuri Inter-grupuri Inter-grupuri global union team 1 la bonne ambiance

Be Sociable, Share!

Un răspuns la "Crearea unui Inter-grup pentru apărarea drepturilor tinerilor europeni"

  1. Adrian Pop
    Adrian Pop Postat la Decembrie 17, 2009 at 1:52 pm

    Buna ziua,

    Cautand de ani buni solutii de redresare economica a Romaniei, oltenilor le-a venit ideea de-a pune pe un forum liber, tot ce consideram ca este mai bun in Neamul nostru, astfel incat Tinerii Romani sa aiba cat mai multe modele de lucru, de urmat.

    http://zalmoxa.11.forumer.com/index.php

    Extrapoland ideile la nivel Planetar, am initiat un program amplu pentru Renasterea Societatii Umane.

    Proiectul – OMU – Renasterea Societatii Umane.

    Etapa 1.
    Proiectul – “OM – O societate fireasca ”

    Etapa 2.
    Proiectul – “IOM – O societate functionala”

    Etapa 3.
    Proiectul – “IO OM – O societate implinita ”

    Etapa 4.
    Proiectul – “OMU – (Re)nasterea Societatii”

    Proiectul OMU, prin cele 4 etape ale sale, se autofinanteaza 100 %. Suntem perfect constienti de faptul ca modul de obtinere a banilor de catre fiecare om al acestei planete, are consecinte directe asupra Vietii lui sanatoase si fericite.

    Scopul nostru este acela de a ” Modela omul, in OM ”

    In cadrul acestui program sunt demarate pana in prezent urmatoarele proiecte:

    A. Sa pregatim viitorul ROMANIEI si al PLANETEI impreuna !

    Acest Proiect are ca scop sprijinirea Tinerilor in dezvoltarea afacerilor, incepand de la a fi voluntari si terminand cu a avea fiecare firma proprie in domeniul dorit de ei.

    Selectam cate 10 Tineri voluntari, cu varsta pana la 21 de ani, din cat mai multe localitati din Romania si ulterior din Europa. Dorim sa comunicam cu ei pe internet, pentru a dezvolta in urmatorii doi-trei ani afaceri zonale in diverse domenii de activitate, la care Munca Cinstita si OMENIA sunt ridicate la rang de Lege. Consideram ca fiecare localitate din Romania, din Europa si din intreaga lume, are nevoie de astfel de Tineri educati la un asemenea standard de BUN SIMT.

    Inscrie-te si depune CV-ul tau !
    http://zalmoxa.11.forumer.com/viewforum.php?f=27

    AFIS
    http://zalmoxa.11.forumer.com/viewtopic.php?p=6037#6037

    Derularea acestui prim Proiect, a inceput de putin Timp din Craiova, pe princilpiul propagarii undelor. Toate celelalte Proiecte majore care au fost concepute in ultimii 14 ani, depind de reusita Proiectului SFATUL BATRANILOR, pentru ca toate acestea vor avea nevoie de Tinerii voluntari selectati prin aceasta actiune.

    Am definitivat afisele si le-am imprastiat pe o raza de maxim 15 Km, in jurul Craiovei. Concluziile ce-au rezultat din primele actiuni, au aratat ca singura sansa ca sistemul cel NOU sa se dezvolte, este de-a discuta direct cu tinerii intalniti. Ajustam sistemul si trecem la urmatoarea unda, pana la 30 de Km de la punctul de initializare. Si asa mai departe, pana ce acoperim toata Romania, Europa si de ce nu, intreaga lume. Pe masura dezvoltarii actiunii noastre, vom traduce aceste afise in limbile tarilor respective. In momentul cand Tinerii voluntari vor intelege pe deplin aceasta actiune initializata de noi, vor face acealsi lucru din locul in care care isi desfasoara activitatea.

    Pentru ca ceea ce gandim si facem noi acum reprezinta noutate absoluta la nivel planetar, invatam unii de la altii din mers. Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l facem, este acela ca la fiecare pas al acestei actiuni odata finalizat, vom sintetiza concluziile si vom ajusta continuu NOUL sistem de selectie a valorilor Tinere autentice. Cizelarea ideilor si conceptelor rezultate din sintezele respective, va fi facuta prin punerea lor in practica in Societatea Comerciala – Mosu Tudor SA – firma care se va infiinta si care-si va desfasura activitatea in cat mai multe domenii de activitate.

    In acest fel, incercam sa creem un sistem viu, care va creste odata cu experienta cumulata de noi toti.

    Sistemul educational trebuie schimbat fundamental, cat de repede posibil, astfel incat pregatirea copiilor si a tinerilor, sa fie facuta mai mult in Timpul unor excursii in Natura si in locuri in care se desfasoara cercetare aplicativa in diverse domenii, datorita faptului ca implementarea informationala in acest mod, depaseste de zeci, de sute de ori, sistemul actual.

    Proiectul SFATUL BATRANILOR va pregati viitorii profesori ai Universitatii Zalmoxiana. Acestia trebuie sa invete, SINGURI, sa transforme Oferta lor, in Arta. Numai prin comparatie poate sa invete un copil sau un tanar, CEVA.

    Vom finaliza in curand acest site – http://www.sfatulbatranilor.ro

    Ne propunem sa sintetizam energiile creatoare de la Marii Ganditori, Iluminati, Intelepti, Oameni care au avut, au sau vor avea ceva de spus…, de genul : Legile de conduita morala, invataturi, concepte sau idei….Acestia, prin experienta lor de Viata, au trasat, traseaza sau vor trasa linii directoare de conduita ale Societatii. Sinteza noastra are rolul de-a culege tot ce-i mai bun de la ei, de la noi toti…. si de la cei care vor fi dupa noi, concentrand Energiile punctiform, pentru a creea NOUA Societate Umana OMU in cel mai scurt Timp, in care toti oamenii Planetei vor traii decent.

    B. Ne-am propus sa lucram pana vom finaliza cat se poate de rapid si acest Proiect extrem de important pentru omenire. Dorim ca in Romania, Sarmizegetusa Regia (cetatea dacilor ce reprezintã Capitala Spiritualã a Romanilor) sa devina Capitala Pacii Mondiale.

    C. Proiectul PICIUMANI – Copii Romani cu varsta de 8 ani alaturi de copii straini, in urmatorii 11 ani, merg anual in tabere de explorari si aventuri in alte 10 tari, de pe toate continentele.

    D . Proiectul SHE – se ocupa de cercetare fundamentala in domeniile : Sanatatii, Hranei si Energiile viitorului, studiind APA, Hidrogenul si Electronul.

    E. Proiectul MOSUL PRIMARIILOR – Proiect prin care dorim sa ne anuntam prezenta in fiecare localitate din Romania.

    F. Banca ZALMOXA de ( RE)CONSTRUCTIE a ROMANIEI.

    G. Proiectul SAT DACIC MARGA.

    H. Proiectul ORASUL SANATATII – VEGA – VALERIU POPA

    I. Proiectul STATIUNEA MONTANA DARIUS

    Toate aceste proiecte se vor realiza in zona Topolinita, Izverna, Baia de Arama, Herculane, Mehadia, pe o suprafata de 500 KMp.

    Noi, cei care am conceput aceste Proiecte aparent utopice pentru necunoscatori, credem in ele cu Adevarat. Nu ne facem mari iluzii ca suntem luati in seama imediat, dar….in Timp, ABSOLUT toate Proiectele noastre vor avea un impact major asupra oamenilor.

    Trimitem acest mesaj la mii, zeci de mii de oameni obisnuiti, cu speranta in Suflet ca, unind idealismul copilaresc al Marilor Ganditori cu Intelepciunea Popoarelor, ne vor deveni aliati de nadejde.

    Absolut toate persoanele normale, care doresc sa participe voluntar, fara secrete, fara grandomanie si eficient, la dezvoltarea Proiectului OMU – Renasterea Societatii Umane, sunt binevenite.

    O zi plina,
    ing. Adrian Pop

Lasă un răspuns

*