Prin elaborarea a peste 300 de amendamente si prin munca depusa in calitate de raportor al Parlamentului European am contribuit la conturarea programelor europene regionale (2014-2020), programe ce prevad eliminarea discrepantelor dintre statele europene si majorarea alocarilor financiare pentru noile state membre, precum Romania.
Cei 33 de europarlamentari care au câştigat alegerile de duminica, 7 iunie, au primit în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Sala Palatului, în data de 11 iunie, certificatele constatoare ale desemnării ca reprezentanţi ai României în Parlamentul European.
La festivitate au participat preşedintele ţării Traian Băsescu, premierul Emil Boc, preşedintele Senatului Mircea Geoana, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, precum şi liderii principalelor partide politice.
La deschiderea ceremoniei, preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Alixandri, a felicitat eurodeputaţii aleşi şi şi-a exprimat convingerea că aceştia vor influenţa în bine interesele ţării în Parlamentul European.
În discursul ţinut, preşedintele ţării, a subliniat faptul că europarlamentarii români, vor avea misiunea de a nu politiza excesiv poziţiile reprezentanţilor români în Parlamentul European, şi de a face ca acţiunile întreprinse să fie constante şi consecvente în raport cu interesele poporului român. Traian Băsescu a menţionat şi faptul ca Parlamentul European va avea mai multă responsabilitate în procesul decizional, devenind partener de codecizie pentru Consiliul European. „Codecizia va fi modul de lucru al Uniunii Europene” a atras atenţia şeful statului.
Petru Luhan a declarat că momentul înmânării certificatului care atesta calitatea de europarlamentar a fost unul cu o încarcatura emoţionala deosebită. “În următorii cinci ani vom avea o mare responsabilitate faţă de cei care ne-au trimis să-i reprezentăm în cel mai înalt for decizional al Europei. Şi când spun asta, mă refer la faptul că, indiferent de culoare politică, cu toţii trebuie sa conlucram la realizarea unor obiective deosebit de importante pentru România, cum ar fi atragerea eficienta a cât mai multor fonduri europene, adoptarea monedei unice EURO, asigurarea liberei circulaţii a forţei de munca în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene sau la adoptarea politicilor de dezvoltare agricolă”, a conchis europarlamentarul sucevean.
Lasă un răspuns