Fondurile europene si obiectivele de utilizare

Categorii: Fonduri europene

Petru Luhan, europarlamentar PDL/PPE: “Fondurile europene si obiectivele de utilizare a acestora – o conditie cheie pentru viitorul Romaniei”
Pe parcursul anului 2009 au avut loc o serie de consultari si dezbateri în toate institutiile europene, dublate de realizarea unor studii de profil, pentru a oferi o imagine a modului în care au fost utilizate fondurile structurale si în ce măsură rezultatele si beneficiile sunt pe măsura contributiei statelor membre la bugetul european, în cadrul general agreat al obiectivelor europene pentru perioada 2007-2013.

Referitor la acestea, Petru Luhan apreciază: Faptul că s-au făcut deja analize privind valoarea adăugată a finantării structurale europene sau a profitului economic al cheltuielilor privind coeziunea pentru statele membre ne demonstrează cât de profundă este dezbaterea si genul argumentelor utilizate. Rolul nostru este să sustinem că în continuare coeziunea este cel mai important obiectiv al politicii regionale si, deci, în continuare fondurile structurale să fie utilizate cu precădere pentru o dezvoltare echilibrată a regiunilor Uniunii Europene.

Numit raportor în cadrul Comisiei pentru Politică Regională a Parlamentului European pe tema „Realizarea coeziunii teritoriale, sociale si economice în cadrul Uniunii Europene – o conditie esentiala pentru competitivitatea globală”, Petru Luhan va începe schimbul de opinii pe baza acestui subiect în sesiunea din ianuarie 2010 a Comisiei REGI.

Ideea noastră de bază este că fără o dezvoltare durabilă, comparabilă, ce poate duce automat la o calitate similară a vietii pentru cetătenii europeni, nu se poate vorbi de competitivitate. Crearea infrastructurii de baza si a premiselor pentru competivitate nu înseamnă că indiferent de efort sau performantă toti vor trăi la fel. Înseamnă doar că este o bază comună pentru competitivitate. O bază a valorilor si principiilor comune europene, a solidaritătii dar si a angajamentului pentru competitivitate. – declara Petru Luhan (PDL/PPE).

Anul 2010 este foarte important atat pentru România cât si pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene care au încă nevoie de investitii majore în infrastructura de bază din perspectiva a ceea ce se va decide pentru perioada 2013-2020. Noul rol pe care îl are Parlamentul European, odata cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, confera implicit noi responsabilităti europarlamentarilor români ce pot reprezenta acum mult mai direct interesele cetătenilor care i-au ales.

Acestea sunt gândurile pe care le am la trecerea în anul 2010. Sper ca anul următor să ne aducă tuturor puterea de a găsi noi începuturi, după acest an de criză. Doresc ca toti cetătenii români, europeni, să găsească forta de a merge mai departe, ca si până acum, a concluzionat Petru Luhan, europarlamentar PDL/PPE.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*