Introducerea materiei drepturilor omului şi a constituţiei

Categorii: Diverse

Petru Luhan susţine introducerea materiei drepturilor omului şi a constituţiei în sistemul educaţional

Petru Luhan si Jerzy Buzek fotografie de grup

La invitaţia preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, europarlamentarul PD-L Petru Luhan, alături de alţi trei europarlamentari au participat săptămâna aceasta, la Oświęcim, Polonia, la o conferinţă pe teme de educaţie unde s-a discutat asupra necesităţii introducerii materiei drepturilor omului şi a constituţiei în şcolile din Uniunea Europeană.

Prezent la Oświęcim, Polonia, alături de preşedintele Parlamentului European, dl. Jerzy Buzek, colegi europarlamentari şi susţinători ai drepturilor omului din Rusia, Polonia, Franţa, Lituania, Petru Luhan, europarlamentar PD-L a declarat: “Am fost onorat să fac parte din delegaţia restrânsă a Parlamentului European la acest eveniment. Introducerea materiei drepturilor omului în educaţie, este unul din obiectivele mandatului preşedintelui Buzek iar eu susţin cu tărie acest obiectiv comun al UE şi cred că la întâlnirea miniştrilor de educaţie care va avea loc săptămânile viitoare, în cadrul Parlamentului European, se va ajunge la un consens în implementarea acestui obiectiv”.

In cadrul aceluiaşi eveniment preşedintele Parlamentului European, dl. Jerzy Buzek a mai anunţat că doreşte să înfiinţeze un Forum al “Cetăţenilor pentru Solidaritate Europeană”. In acest sens, i-a invitat pe toţi foştii preşedinţi ai Parlamentului European sa îl sprijine în înfiinţarea acestui Forum. In viziunea Preşedintelui Parlamentului European, participanţii la acest forum vor fi reprezentanţi ai organizaţiilor reprezentative din fiecare stat membru care sunt activi în diseminarea unei culturi a solidarităţii.

“Pe lângă introducerea materiei drepturilor omului în educaţie, preşedintele Buzek mi-a mai mărturisit că urmăreşte ca obiective prioritare în mandatul său dezvoltarea sectorului energetic şi protecţia mediului înconjurător. La rândul meu aş adăuga că pe lângă importanţa introducerii şi în sistemul românesc a predării drepturilor omului şi a constituţiei la fel de importantă este pentru şcolile din România informarea asupra instituţiilor europene, mai ales acum după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona”, a concluzionat europarlamentarul Petru Luhan.

Be Sociable, Share!

Un răspuns la "Introducerea materiei drepturilor omului şi a constituţiei"

  1. Gladys
    Gladys Postat la August 17, 2012 at 9:29 pm

    Tavi,nu m-am uitat la televizor de dinimeata,am fost plecata si acum am ceva de lucru.Nu ma mira ca sunt fraude la ei.Mai mult,unii sunt amenintati sa nu-i voteze cumva pe liberali.

Lasă un răspuns

*