Peste 100 milioane euro de la Uniunea Europeană

Categorii: Fonduri europene

Petru Luhan: ” Peste 100 milioane euro de la Uniunea Europeană pentru România”

Zonele rurale şi agricultura din Uniunea Europeană beneficiază de încă 4,6 miliarde de euro pentru a combate efectele crizei economice. Instituţiile europene şi statele membre dovedesc astfel flexibilitate şi reacţie rapidă pentru soluţionarea problemelor din mediul rural.

Planul de Redresare Economică a Europei cuprinde o serie de acţiuni ce trebuie realizate în domeniile prioritare ale Strategiei de la Lisabona – protejarea ocupării forţei de munca, promovarea antreprenoriatului, precum şi continuarea investiţiei în viitor. Pentru aceasta, decizia privind controlul sănătăţii în cadrul PAC angajează 3 miliarde de euro pentru investiţii ecologice pentru dezvoltare rurală, iar pentru a accelera investiţiile, Comisia Europeană va preciza cadrul juridic pentru parteneriatul dintre sectoarele public şi privat care urmăresc realizarea de investiţii majore de infrastructură şi în cercetare, pentru a facilita această modalitate mixtă de finanţare.

Din diverse surse de finanţare, la sfârşitul anului trecut s-a reuşit alocarea a 4,6 miliarde de euro pentru economia zonelor rurale şi agricultură. Statele membre şi regiunile au rolul de a accelera stabilirea condiţiilor specifice de alocare în baza regulamentelor europene şi a negocierilor purtate cu instituţiile europene, în special Comisia Europeană, ce pot duce la modificări ale programelor naţionale de dezvoltare rurală, declară Petru Luhan, europarlamentar PDL/PPE, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European.

Pentru România au fost alocate în total 101,7 milioane de euro, între care 18,2 mil euro pentru adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea efectelor acestora, 35,7 mil euro pentru energia din surse regenerabile, 21,8 mil euro pentru managementul apei, 13,6 mil euro pentru biodiversitate şi 12,4 mil euro pentru restructurarea sectorului lactate.

In România, regulile de accesare a acestor fonduri vor fi similare celor aplicabile în cazul măsurilor lansate în baza Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) – www.apdrp.ro. Din domeniile eligibile pentru finanţare amintim: dezvoltarea turismului, dezvoltarea micro-întreprinderilor, sprijinirea tinerilor fermieri, dezvoltarea zonei rurale, având ca beneficiari eligibili întreprinderile mici şi mijlocii, autorităţile publice şi locale, organizaţiile non guvernamentale din domeniu.

In ceea ce priveşte verificarea utilizării acestor noi fonduri, europarlamentarul Petru Luhan declară: Desigur că utilizarea acestor fonduri va fi atent monitorizată si mai ales impactul pe care aceste cheltuieli îl vor avea. In continuare, misiunea importanta în a obţine efectele pe termen lung, aşa cum sunt dorite la nivel european, aparţine statelor membre şi regiunilor. Este încă un motiv să recunoaştem rolul esenţial al instituţiilor administraţiei publice locale şi al structurilor create la nivel regional. Sunt convins că toate autorităţile naţionale înţeleg misiunea pe care o au şi vor depune eforturi să asigure nivelul de competenţă necesar la nivel local sau regional pentru o utilizare eficientă a acestor fonduri. România, cu atât mai mult, având în vedere potenţialul său agricol şi importanţa pe care noi o acordăm acestei ramuri.

Tot pentru a atinge obiectivele stabilite, informarea potenţialilor beneficiari trebuie să se realizeze în timp util, astfel încât efectele crizei economice să fie cat mai puţin simţite la nivelul agricultorilor sau producătorilor.

Eu voi face cunoscute aceste lucruri atât în cadrul evenimentelor la care particip în ţară sau în orice stat membru, cât şi pe website-ul meu www.petruluhan.com, a concluzionat Petru Luhan.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*