Petru Luhan: UE trebuie să mărească fondurile pentru prevenirea cancerului

Categorii: Diverse

Societatea europeană continuă să plătească un tribut enorm cancerului. Conform estimărilor Agenţiei internaţionale de cercetare în domeniu, un european din trei este diagnosticat cu cancer, iar unul din patru moare din cauza acestei boli. În fiecare an, în Uniunea Europeană  sunt diagnosticate 3 milioane de noi cazuri de cancer, această boală reprezentând a doua cauză de mortalitate, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Este vital ca lupta împotriva cancerului să devină o prioritate politică la nivel european şi implicit o prioritate a Parlamentului European”, a declarat europarlamentarul PPE/PDL Petru Luhan, în cadrul Conferinţei “Reconfigurarea sistemelor de sănătate”, desfăşurată în perioada 22-23 septembrie, la Bucureşti, şi care a reunit personalităţi marcante din domeniul sănătăţii, din peste 15 ţări din Europa, SUA şi Canada.

Uniunea Europeană îşi propune reducerea cu 15%, până în 2020, a efectelor negative ale cancerului. Una dintre soluţii este detectarea timpurie, întrucât aproape 40% dintre bolnavi au mari şanse de supravieţuire dacă boala este detectată din timp. Cu tratamentul corespunzător, 80% din copiii bolnavi de cancer ar putea fi salvaţi.

Mă bucur că printre soluţiile pentru depistarea timpurie a cancerului putem menţiona senzorul care detectează existenţa cancerului în mai puţin de 6 minute, premiat anul acesta la Geneva şi aparţinând cercetătorului Iustina Van Staden. Am prezentat cu mândrie această invenţie românescă în plenul Parlamentului European şi în cadrul unei conferinţe pe care am organizat-o, în iunie, la Bruxelles, pe tema “Combaterea cancerului – o prioritate a UE”, a mai declarat europarlamentarul.

În perioada următoare, Parlamentul European va avea în vedere câteva obiective concrete, precum crearea unei reţele care să faciliteze schimbul de informaţii, de expertiză şi de bune practici între statele membre şi alocarea de fonduri suplimentare pentru detectarea cancerului în fază incipientă.

Petru Luhan a făcut demersurile necesare pe lângă Comisia Europeană în vederea  includerii în perspectivele financiare viitoare a unor fonduri destinate acţiunilor de prevenire a cancerului. “Săptamâna trecută am solicitat Comisiei Europene lansarea în viitor a unor programe pentru obţinerea de fonduri în vederea  detectării cancerului în fază incipientă. Trebuie să ne asigurăm că al 8lea Program cadru de cercetare va prioritiza problema cancerului.

Europarlamentarul Petru Luhan îi invita pe toţi cei interesaţi, care dispun de competenţe de specialitate şi au iniţiative în acest sens, sa nu ezite să îl contacteze: “Trebuie sa găsim împreuna cea mai potrivita forma de colaborare cu instituţiile Uniunii Europene, pentru a identifica, alături de partenerii europeni relevanţi, mecanismele şi resursele necesare pentru realizarea obiectivului nostru comun de combatere a cancerului”.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*