Şansă strategică pentru România

Categorii: Parlament European

Petru Luhan: “România are şansa de a contribui la elaborarea celui mai important document strategic la nivel comunitar – Strategia UE 2020”

Până la adoptarea ei formală, în iunie 2010, Strategia UE 2020 a fost şi este în atenţia tuturor instituţiilor europene şi a organizaţiilor ce vor să îşi spună cuvântul în privinţa viitorului european. În cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European este dezbătut modul în care politica de coeziune a contribuit la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, precursoarea Strategiei UE 2020, dar şi principalele aspecte din Strategia UE 2020.

Strategia UE 2020  are ca priorităţi  creşterea bazată pe cunoaştere ca factor generator de valoare; dezvoltarea competenţelor în cadrul unor societăţi favorabile incluziunii; crearea unei economii competitive, conectate şi mai ecologice. După încheierea consultărilor publice şi după lucrările Consiliului European din martie anul acesta, s-a ajuns la concluzia că noua strategie se va concentra asupra domeniilor-cheie în care este nevoie de acţiune: cunoaştere şi inovare, o economie mai viabilă, un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi incluziune socială.

Europarlamentarul PD-L Petru Luhan, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, a declarat „Strategia UE 2020 aduce în prim plan priorităţi lăudabile – educaţie,  inovare, economie ecologică, însă nu trebuie să uităm că, în multe state care au aderat mai târziu la Uniunea Europeană asigurarea infrastructurii de orice tip, ce face posibilă competitivitatea economică, nu există la standarde europene. Cum să asigurăm atunci o creştere economică echilibrată, aşa cum precizează Tratatul de la Lisabona, dacă mobilitatea cunoştinţelor, inovarea nu au o dimensiune teritorială? Cum să asigurăm coeziunea economică, socială şi teritorială – misiune a politicii de coeziune? Cum vom evita concentrarea resurselor în anumite zone în care există o densitate a instituţiilor de învăţamânt sau a centrelor de cercetare? Este un moment deosebit de important pentru noi toţi iar România trebuie să fie pro-activă pe scena europeană, fără a diminua importanţa contextului intern sau a principalelor teme interne.”, a concluzionat europarlamentarul PD-L Petru Luhan.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*