Simplificarea procedurilor de alocare a fondurilor europene este obligatorie pentru ieşirea din criză

Categorii: Fonduri europene

Petru Luhan consideră că simplificarea procedurilor de alocare a fondurilor europene este obligatorie pentru ieşirea din criză

„Raportul strategic pentru anul 2010 privind punerea în aplicare a programelor pentru perioada 2007-2013, publicat recent de Comisia Europeană şi urmând a fi supus dezbaterii Parlamentului European cuprinde informații despre programele aflate „în stadii timpurii de finanțare pe teren”.

Este destul de devreme să spunem că un stat sau altul va avea probleme în a utiliza fondurile structurale și de coeziune alocate. În același timp notăm că între dificultățile menționate de Comisia Europeană se află aspecte care trebuie să fie luate în calcul imediat la nivel național, pentru a fi identificate cât mai curând posibil soluţii. Depinde în primul rând de fiecare stat membru cum va înțelege să folosească aceste fonduri în actuala perioadă de criză și cât de mulți bani vor fi absorbiți.” – declară Petru Luhan, europarlamentar PD-L, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European.

Conform Raportului, România se află alături de alte state ce au  identificat ca principale obstacole de sistem: “distribuția neclară a sarcinilor la nivel național, experiența insuficientă, lipsa capacității administrative atât la nivelul autorităților de gestionare, cât și la cel al beneficiarilor și procesele de reorganizare internă a administrațiilor publice.”

Este normal ca începutul implementării politicii de coeziune să fie greoi în statele care au devenit de scurt timp membre ale Uniunii Europene. Este o situaţie comparabilă cu cea a altor state care au intrat mai devreme decât România sau Bulgaria în Uniunea Europeană. Cele 2 state se înscriu într-un parcurs pe care l-a avut fiecare nou stat membru, în prima perioadă de programare, respectiv 2007 – 2013. Desigur că, nevoile fiind extrem de mari, pare că sistemul se mişcă extraordinar de încet, însă după cum se ştie, statele membre sunt pe deplin angajate în eficientizarea sistemului de implementare a programelor finanţate din fondurile structurale şi de coeziune. Un exemplu este si Raportul referitor la modificarea Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 referitor la anumite dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune în ceea ce priveşte simplificarea anumitor cerinţe şi anumite dispoziţii referitoare la gestiunea financiară, ce va fi votat săptămâna aceasta la Strasbourg“ – a completat Petru Luhan.

Reamintim că la nivel european Comisia  Europeana, în baza Planului de Redresare Economică, a făcut o serie de demersuri pentru susţinerea unui ritm accelerat de implementare a programelor iar avansurile suplimentare în anul 2009 (în valoare de 6,25 miliarde euro) au avut în vedere o creștere a prefinanțării și o accelerare a investițiilor. Statele membre trebuie însă să depună eforturi pentru a  pune în aplicare rapid proiectele deja selectate, să accelereze selectarea de proiecte de calitate și să se asigure că, într-un climat de presiune tot mai ridicată asupra bugetelor naționale, se disponibilizează cofinanțarea națională necesară pentru finanțarea investițiilor aprobate, astfel încât resursele bugetare să fie mobilizate pe deplin, așa cum este precizat în Raport.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*