20 de invenții românești de impact vor fi prezentate săptămâna viitoare în cadrul Parlamentului European

Categorii: Headline

Afis inventii 2 

În perioada 23-26 mai 2011, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, europarlamentarul Petru Luhan împreună cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică organizează expoziţia Progresul UE prin Invenţii Româneşti. Evenimentul se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek. Printre cei care au confirmat prezența se numără Dorin Dumitru Prunariu, Președintele Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic pentru perioada 2010-2012 şi Preşedinte de Onoare al Agenţiei Spaţiale Române, Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Ciolos, europarlamentari, ambasadori, membri ai Comisiei Europene, etc. 

Vor fi prezentate 20 dintre cele mai reprezentative invenţii româneşti premiate în cadrul saloanelor internaționale de invenții şi care vor contribui la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru anul 2020, cu efecte economice de mare impact.

Printre invențiile care vor fi expuse la Bruxelles se numără:

o instalație care asigură diminuarea consumului de gaz natural cu cel puțin 12% faţă de alte instalații similare;

– o compoziție de amestec ciment-polimer pentru pavat drumuri şi şosele care are un preț de până la 40% mai scăzut faţă de infrastructurile rutiere tradiționale, totodată având o durată de viață de până la 40 de ani;

– un Hyper CD-ROM capabil să stocheze 10 Terra Bytes, considerat a aduce o nouă revoluție în stocarea datelor.

Cercetarea ştiinţifică şi inventica românească vor fi prezentate prin dimensiunea prezentului, cât şi a trecutului său valoros, ilustrat prin figurile emblematice ale câtorva oameni de ştiinţă şi inventatori români, care prin descoperirile lor şi-au pus amprenta asupra dezvoltării întregii omeniri: Petrache Poenaru – inventatorul stiloului; George (Gogu) Constantinescu – întemeietorul sonicităţii (un nou domeniu al mecanicii), deținător a 317 brevete de invenție, parte patentate în SUA, Danemarca, Elvetia, Austria, Germania; Henry Coandă – inventatorul motorului cu reacţie, etc.

In cadrul evenimentului de la Bruxelles va fi prezentat şi proiectul ELI Nuclear Pysics, care reprezintă cel mai mare centru științific internațional din estul Europei, în cadrul căruia, în colaborare cu Cehia şi Ungaria, România va dezvolta cel mai puternic LASER din istorie. Este un proiect grandios, realizat sub egida Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară IFIN-HH Bucureşti, de pe Platforma Bucureşti-Măgurele.

Având în vedere că în acest an România sărbătoreşte 30 de ani de la zborul cosmic al singurului cosmonaut român, evenimentul se va încheia cu prezentarea activității Agenţiei Spaţiale Române, ca membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Statutul României de stat membru cu drepturi depline al ESA permite accesul organizațiilor din România la programele derulate de ESA, aceasta constituind un important transfer de tehnologie. Apartenenta României la ESA conduce la garanții semnificative  atât pentru nivelul cercetării – dezvoltării, dar şi pentru industria națională de înaltă tehnologie. Accesul direct la sistemele spațiale ESA va permite dezvoltarea aplicațiilor spațiale pentru agricultură, mediu, transporturi, monitorizarea dezastrelor şi telemedicina.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*