Noi fonduri pentru infrastructură destinate României

Categorii: Headline

Alături de Johannes Hahn, Comisarul pentru Politica Regională

Statele membre UE vor beneficia de o alocare financiară specială pentru transporturi în valoare de 40 de miliarde de euro

Comisia Europeană a adoptat astăzi, în prezența comisarului pentru politică regională, Johannes Hahn și a comisarului pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor, un pachet legislativ privind viitorul fondurilor structurale și de coeziune pentru perioada 2014-2020. Acesta vizează stimularea creșterii economice și a ocupării forței de muncă în toată Europa.

Noutatea o reprezintă alocarea unui buget special în valoare de 40 de miliarde de euro pentru conectarea facilitaților de transport, energie și comunicații. La aceștia se adaugă aproximativ 10 miliarde de euro finanțare pentru transport din Fondul de Coeziune.

“Politica de coeziune a contribuit deja în mod semnificativ la asigurarea prosperității în UE. Orientând investițiile către factorii-cheie ai creșterii vom obține un impact mai mare. De asemenea, am modernizat politica introducând condiții pentru a garanta performanța și obținerea de rezultate, stimulente pentru cei care realizează obiectivele în cel mai eficient mod, precum și proceduri simplificate” a declarat Johannes Hahn, Comisarul European pentru politică regională.

În momentul de față se poartă negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2014-2020. Comisia Europeană propune o alocare de 376 de miliarde de euro pentru cei 7 ani, împărțiți după cum urmează: 162.6 miliarde de euro regiunilor mai puțin dezvoltate, 38.9 miliarde de euro pentru regiunile de tranziție, 53.1 miliarde euro pentru regiunile dezvoltate, 11.7 miliarde de euro pentru cooperare teritoriala și 68.7 miliarde de euro pentru Fondul de Coeziune. Fondul Social European dispune de asemenea de o sumă considerabilă, aproximativ 84 de miliarde de euro.

“Este deosebit de important că am reușit să alocăm 40 de miliarde de euro în special pentru transporturi. România, alături de alte noi state membre, au infrastructuri deficitare si o importanță deosebită trebuie acordată continuării investițiilor în infrastructura de orice tip, respectiv de transport, IT&C, energetică, socială, educațională, de cercetare-dezvoltare si de mediu. Astfel vom garanta un nivel adecvat de accesibilitate pentru toți cetățenii europeni și le vom oferi acestora șanse egale de dezvoltare.” a declarat europarlamentarul Petru Luhan, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European.

Regiunile României se încadrează în categoria regiunilor mai puțin dezvoltate, excepție făcând regiunea București-Ilfov care din 2014 va fi considerată o regiune de tranziție, având PIB-ul pe cap de locuitor mai mare de 75% din media UE. Astfel, o mare parte din fondurile alocate de către Uniunea Europeană vor fi accesibile țării noastre. Co-finanțarea comunitară va rămâne și pentru următoarea perioada stabilită la maxim 85% pentru toate regiunile de dezvoltare din România, mai puțin pentru București-Ilfov unde aceasta va fi de numai 60%.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*