România a convins Europa: Scleroza multiplă va fi tratată la fel pe întreg teritoriul statelor UE

Categorii: Diverse,Fonduri europene,Headline,Sanatate,Societatea civila

7928453750_347f6f41e2_z.jpg

Petru Luhan: “Am inițiat o declarație scrisă privind tratamentul sclerozei multiple, care a convins mai mult de jumătate dintre reprezentanții Parlamentului European (408 semnături) că Europa trebuie să recurgă la politici și tratamente standardizate pentru persoanele care suferă de această boală. Declarația a fost adoptată în plenul Parlamentului European, devenind astfel poziția oficială și voința PE de a asigura acces egal la tratamente și politici flexibile de angajare pentru bolnavii de scleroză multiplă”.

Declarația scrisă, inițiată de europarlamentarul român Petru Luhan și adoptată de Parlamentul European, a pornit de la datele la zi privind incidența acestei boli. Conform ultimelor informații, în Europa, numărul bolnavilor de scleroză multiplă este în creștere, acesta fiind estimat la peste 600.000 de persoane. Aceleași date relevă că există diferențe sensibile la nivelul statelor UE în ceea ce privește calitatea tratamentelor practicate și accesul la îngrijire specializată.

„Accesul la medicamentele care îmbunătățesc starea pacienților variază în țările UE de la 7% la 80%. Pe de altă parte, această boală apare de cele mai multe ori la vârste active, respectiv între 20 – 40 de ani. Astfel, sunt bolnavi care părăsesc devreme câmpul muncii, dezintegrându-se social pentru că nu au parte de cele mai bune tratamente în țara de origine. Sunt de asemenea persoane afectate de scleroză multiplă care nu își permit să meargă în centrele europene, în care personalul medical este specializat în tratarea acestei boli. Este inuman ca din cauza unor astfel de lipsuri, persoanele afectate de această boală să devină o categorie socială fără prea multe opțiuni de tratare. Am cerut ca Europa să intervină prin politici care să ajute acești bolnavi și să le ofere tratamente de cea mai bună calitate, indiferent despre ce țară a UE vorbim”, precizează europarlamentarul Petru Luhan.

Declarația adoptată în plenul Parlamentului European prevede: standardizarea tratamentelor pentru scleroză multiplă pe întreg teritoriul statelor UE, specializarea cadrelor medicale în tratarea acestei afecțiuni, mai multe fonduri pentru cooperarea științifică a statelor UE în domeniul cercetării și indentificării celor mai bune forme de tratare a acestei afecțiuni, politici flexibile de angajare a acestor persoane și un registru unic european al tuturor bolnavilor de scleroză multiplă.

Declarația a fost redactată în urma unui chestionar transmis tuturor miniștrilor sănătății din țările UE, prin care s-au solicitat date despre numărul bolnavilor din fiecare țară, dimensiunea și impactul economic al sclerozei multiple, precum și acțiunile inițiate de fiecare stat în parte pentru integrarea socială a persoanelor care suferă de această afecțiune.

„Răspunsurile primite din partea miniștrilor sănătății arată că Europa trebuie să urgenteze aplicarea de politici comune în acest domeniu. România, de pildă, are peste 10.000 de bolnavi de scleroză multiplă. Aceste date au fost inventariate ultima dată acum 4 ani. Nu suntem la zi cu inventarierea națională a acestor persoane. Cazul țării noastre nu este singular. Există multe alte state europene care nu pot preciza cu exactitate numărul bolnavilor de scleroză multiplă. Pe de altă parte, România susține financiar aceste tratamente, însă ele sunt cu mult diferite față de cele aplicate în țări precum Germania sau Italia. Prin adoptarea declarației scrise de către PE, aceste deficiențe vor fi corectate în beneficiul bolnavilor de scleroză multiplă din UE”, mai spune Petru Luhan.

“Pacienții cu Scleroza Multiplă și reprezentanții lor în Europa sunt foarte mulțumiți de sprijinul politic primit, prin adoptarea Declarației Scrise nr. 20. Ca rezultat concret, Platforma Europeană pentru Scleroza Multiplă așteaptă acum implementarea rapidă a programelor de formare profesională pentru asistenții medicali specializați pe Scleroza Multiplă, planificată pentru anul 2013. Este pentru a doua oară după Rezoluția din 2003, când majoritatea membrilor Parlamentului European acordă sprijin politic ferm pacienților cu Scleroză Multiplă și nevoilor lor – avem încredere că factorii de decizie, atât la nivel european cât și național, își vor intensifica eforturile pe viitor.”, a declarat Christoph Thalheim, Director pentru Afaceri Externe, Platforma Europeana pentru Scleroza Multipla.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect puteți accesa următoarele link-uri:

http://www.emsp.org/

Be Sociable, Share!

Un răspuns la "România a convins Europa: Scleroza multiplă va fi tratată la fel pe întreg teritoriul statelor UE"

  1. Elena Mitrea
    Elena Mitrea Postat la Noiembrie 21, 2012 at 10:32 pm

    Felicitari.Aveti un sustinator in Parlamentul Romaniei.Pe cand putem avea o actiune comuna?Am aflat despre actiunea dvoastra de sustinere pe aceasta tema intr-o intamplare nedorita de la dl.prof.Bajenaru.

Lasă un răspuns

*