Prin elaborarea a peste 300 de amendamente si prin munca depusa in calitate de raportor al Parlamentului European am contribuit la conturarea programelor europene regionale (2014-2020), programe ce prevad eliminarea discrepantelor dintre statele europene si majorarea alocarilor financiare pentru noile state membre, precum Romania.
Uniunea Europeană ar putea recunoaște specializările profesionale pe întreg teritoriul UE
Categorii: Diverse,Fonduri europene,Headline,Interviu,Parlament European,Promovare,Societatea civila,Tineri
Comisia Europeană a propus recent către toate statele membre recunoașterea aptitudinilor și competențelor dobândite în afara cadrului școlar și universitar în întreg spațiul Uniunii Europene. Propunerea se referă la cursurile, seminariile, atelierele și conferințele din care persoanele care le urmează capătă o anume specializare profesională. Propunerea Comisiei a fost luată în cadrul strategiei europene pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică și urmează să fie adoptată de miniștrii educației și tineretului la Consiliul din 23/24 noiembrie.
„Decizia CE vrea să stimuleze angajările în spațiul UE în special pentru tinerii șomeri și persoanele cu puține calificări formale, cum ar fi lucrătorii în vârstă și cei slab calificați. Propunerea urmărește, de asemenea, îmbunătățirea accesului la învățământul superior, în special al studenților adulți” declară europarlamentarul român Petru Luhan.
Totodată prin recomandarea sa, Comisia îndeamnă statele membre să stabilească sisteme naționale pentru validarea învățării non-formale și informale până în 2015.
„Sistemele naționale vor deveni variante alternative de calificare pe piața muncii pentru persoanele care se opresc de timpuriu în educația formală. Într-o perioadă în care șomajul este în creștere pe piața UE, propunerea Comisiei vine să stimuleze aptitudini și calificări care dau posibilitatea cetățenilor europeni să găsească un loc de muncă și să se integreze social”, mai spune Petru Luhan.
Precizăm că la ora actuală doar Finlanda, Franța, Luxemburg și Țările de Jos dispun de sisteme cuprinzătoare pentru validarea învățării non-formale și informale.
Informații utile
„Învăţarea non-formală” are loc într-un mediu formal de educație și nu determină, în general, obținerea unei calificări sau diplome. De obicei, implică cursuri, ateliere, conferințe sau seminarii.
„Învăţarea informală” se desfășoară într-o varietate de locuri precum la domiciliu, la locul de muncă, într-o asociație și prin interacțiunea zilnică între oameni; aceasta include învățarea limbilor străine, a normelor culturale și a manierelor.
Patru state membre dispun în prezent de sisteme cuprinzătoare pentru validarea învățării non formale și informale:
În Franța, toate calificările, cu excepția profesiilor reglementate precum cele de medic, dentist, veterinar și arhitect, pot fi obținute prin validarea învățării non-formale și informale. Persoanele prezintă detalii cu privire la experiențele lor de învățare și aptitudinile/competențele dobândite. Un juriu format din experți numiți de către ministerul de resort poate acorda o calificare totală sau parțială. Un sistem similar există în Luxemburg.
În Țările de Jos, oamenii pot să prezinte o descriere a experienței lor unui furnizor recunoscut de „certificate de experiență” în scopul solicitării de locuri de muncă sau a recunoașterii formale de către o comisie de examinare. În Finlanda, legislația în materie de educație permite validarea experienței în mai multe domenii și la mai multe niveluri de educație.
Lasă un răspuns