Noul program COSME pentru competitivitatea întreprinderilor și pentru IMM-uri

Categorii: Antreprenoriat,Diverse,Fonduri europene,IMM,Interviu,Obiective,Parlament European,Promovare,România mea mult iubita,Societatea civila,Tineri

2,5 miliarde de euro pentru stimularea competitivității în afaceri și a IMM-urilor în perioada 2014 – 2020

Promovarea accesului la finanțare și încurajarea unei culturi antreprenoriale, inclusiv crearea de noi întreprinderi, reprezintă aspectele principale ale noului program de sprijin financiar, prezentat azi la Bruxelles, de Comisia Europeană. Cu un buget de 2,5 miliarde de euro pentru perioada 2014 – 2020, Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și pentru IMM-uri, COSME, este un instrument de finanțare care continuă în mare parte activitățile desfășurate în cadrul actualului program pentru competitivitate și inovare (CIP). Noul program vizează în special: 1) antreprenorii, mai ales cei de la nivelul IMM-urilor, care vor beneficia de acces mai ușor la finanțarea afacerii lor, 2) cetățenii care doresc să desfășoare activități economice independente și care se confruntă cu dificultăți în a înființa sau dezvolta propria afacere, 3) autoritățile statelor membre, care vor fi mai bine sprijinite în eforturile lor de a elabora și pune în aplicare o reformă eficientă a politicilor de profil.

Antonio Tajani, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru industrie și întreprinderi, a declarat: „Facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare, la piețe și la politici destinate antreprenoriatului este esențială pentru depășirea crizei. Acest program va ajuta la deblocarea potențialului de creștere al întreprinderilor, punând accentul pe stimularea industriei reale. Vom consolida competitivitatea în afaceri și vom crea noi locuri de muncă, iar în cele din urmă vom amplifica potențialul de creștere al economiei UE.”

A se vedea actualul program CIP și accesul la finanțare în cadrul actualului program CIP.

Context

Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și pentru IMM-uri se va concentra asupra instrumentelor financiare și sprijinului destinat internaționalizării întreprinderilor și va fi simplificat pentru a face ca întreprinderile mici să beneficieze mai ușor de el. Programul are următoarele obiective generale:

  • îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri sub formă de participații și împrumuturi: în primul rând, o facilitate de participații pentru investițiile aflate în faza de creștere va oferi IMM-urilor finanțare de tip participații, rambursabilă și cu scop comercial, în principal sub formă de capital de risc, cu ajutorul unor intermediari financiari. În al doilea rând, o facilitate de acordare de împrumuturi, va oferi IMM-urilor împrumuturi directe sau prin alte modalități cu risc partajat puse la dispoziție de intermediari financiari pentru a acoperi împrumuturile.
  • îmbunătățirea accesului la piețe în interiorul Uniunii și la nivel global: vor fi puse la dispoziție servicii de sprijinire a afacerilor orientate spre creștere economică, prin intermediul Rețelei întreprinderilor europene, pentru a facilita expansiunea afacerilor pe piața unică. Acest program va asigura, de asemenea, sprijin în afaceri IMM-urilor, în afara UE. De asemenea, va exista sprijin pentru cooperare industrială internațională, în special în vederea reducerii diferențelor dintre mediile de reglementare și de afaceri dintre UE și principalii săi parteneri comerciali.
  • promovarea spiritului antreprenorial: activitățile vor include dezvoltarea competențelor și atitudinilor antreprenoriale, în special în rândul noilor antreprenori, a tinerilor și a femeilor.

Se preconizează că programul va sprijini anual 39 000 de întreprinderi, ajutându­le să genereze sau să păstreze 29 500 de locuri de muncă și va lansa anual 900 de noi produse, servicii sau procese în materie de afaceri. Accesul la credit va fi mai ușor pentru antreprenori, în special pentru cei care doresc să lanseze activități transfrontaliere, anticipându-se împrumuturi și investiții suplimentare în valoare de 3,5 miliarde EUR destinate întreprinderilor europene. Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a programului se ridică la 2,5 miliarde EUR, din care 1,4 miliarde EUR sunt alocate instrumentelor financiare. Restul va fi cheltuit pentru finanțarea Rețelei întreprinderilor europene, cooperării industriale internaționale și educării în vederea dezvoltării spiritului antreprenorial.

Pentru mai multe informații:

MEMO/11/852

IP/11/1475 și MEMO/11/848 Orizont 2020

IP/11/1479 și MEMO/11/851 Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT)

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*