Prin elaborarea a peste 300 de amendamente si prin munca depusa in calitate de raportor al Parlamentului European am contribuit la conturarea programelor europene regionale (2014-2020), programe ce prevad eliminarea discrepantelor dintre statele europene si majorarea alocarilor financiare pentru noile state membre, precum Romania.
Premiera: Artistii romani merg in Parlamentul European
Categorii: Diverse,Interviu,Obiective,Parlament European,Promovare,România mea mult iubita,Societatea civila
In data de 19 iunie a.c. se va organiza la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European, conferința pentru Reglementarea statutului artiștilor in Uniunea Europeana, în cadrul căreia și artiștii romani vor pleda pentru drepturile lor.
Conferința va îmbrăca forma unei dezbateri și va reuni reprezentanți ai Comisiei Europene, europarlamentari, reprezentanți ai unor sindicate de artiști din Uniunea Europeana și juriști specializați în drepturi conexe ale artiștilor. Subiectele principale de discuție sunt:
- Crearea unui sistem de pensii pentru artiști
- Gestionarea colectiva a drepturilor de autor si a drepturilor conexe ale artiștilor.
România va fi reprezentată de o parte dintre cei mai celebri artiști ai săi, determinați ca prin participarea lor la această conferință să aducă o contribuție semnificativă la schimbarea legislației europene care se va aplica implicit și în România. Printre aceștia se numără: Sofia Vicoveanca, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Smiley, Connect-R, Andreea Banica, Toni Grecu, Gheorghe Turda, Dinu Iancu Salajanu, Laurentiu Duta, Tibi Scobiola, etc.
Organizarea dezbaterii este rezultatul inițiativei tânărului europarlamentar Petru Luhan. Acesta are meritul de a implica artiștii romani într-o dezbatere europeană de maximă importanță pentru ei, oferindu-le posibilitatea să-si exprime opiniile și problemele si să vină cu propuneri în vederea elaborării legislației în domeniu la nivel european.
Artiștii romani si-au stabilit deja obiectivele vizitei la Bruxelles:
Sofia Vicoveanca: “Sunt foarte nemulțumită, ca si colegii mei cred, din cauza pensiei, pentru că la noi nu există un sistem bine stabilit. Mă deranjează faptul că suntem desconsiderați si nu se iau măsuri. Avem istorie, tradiții superbe, oameni care muncesc, avem o tară bogată. Si noi facem parte din Uniunea Europeană, ne consideram toți frați, suntem artiști, avem aceleași trăiri. E nedrept pentru ca ne ținem de frați, dar nu suntem, noi suntem sora cea săracă si bună de muncă!”
Gheorghe Turda știe si el ce subiecte va propune pentru dezbatere. Printre acestea se numără:
“Alinierea pensiilor artiștilor romani cu cele ale artiștilor din Comunitatea Europeana.
Remunerarea activităților artistice prin contracte ferme.
Repunerea ansamblurilor artistice profesioniste in valoare. Pana nu demult, câteva mari ansambluri ale tarii făceau furori pe marile scene ale lumii dar in ultimii ani au fost neglijate sau chiar date uitării. Ca atare, dorim revitalizarea si repunerea lor in valoare, după exemplul marilor ansambluri din Rusia (Moiseev), Moldova (ansamblul Joc), Mexic, Cuba, Brazilia, Serbia, etc.”
Connect-R: “In Romania nu exista un sistem transparent de repartizare a drepturilor UCMR si din generația noastră de artiști, sunt prea putini membri in comisia UCMR. De asemenea știm ca imaginea vinde in proporție de 60-70%, dar după o vârsta trupul nu mai poate vinde si atunci trebuie stabilite de pe acum detaliile care țin de pensiile artiștilor. O alta problema este faptul ca nu exista un front comun al artiștilor, dar asta este o problema de ordin intern.”
Laurentiu Duta: “Avem oportunitatea sa ne exprimam doleantele, dar totodata sa invatam din experienta si practica tarilor noastre vecine. Ne dorim o intrepatrundere de idei valoroase, in asa fel incat toate generatiile de interpreti si autori sa fie protejate in present, dar si pe viitor. Avem nevoie de masuri eficiente la nivel european si in Romania cu privire la acest aspect.”
Andreea Banică: ”Este momentul ca si artiștii din Romania sa isi cunoască drepturile. Îmi doresc alinierea drepturilor artiștilor romani cu drepturile artiștilor din Uniunea Europeana.”
Tibi Scobiola: ”Încă de la participarea mea la “Vocea României” am încercat să fac cunoscută situația părinților mei, cântăreți o viață întreagă, care nu beneficiază de pensie de la stat. In aceeași situație mă aflu şi eu si sunt de părere ca artiștii romani nu sunt deloc respectați în acest sens. Am avut onoarea să fiu invitat la Bruxelles de către domnul Petru Luhan, membru în Parlamentul European, şi am cunoscut acolo oameni minunați cărora le pasă de ceea ce se întâmplă acasă şi care au fost foarte receptivi la acest subiect. Domnul Luhan şi staff-ul acestuia au demarat o serie de propuneri în acest sens la nivel european şi pe 19 iunie, la Bruxelles, se va tine o conferință care va avea ca subiect viitorul şi drepturile artiștilor romani atât în țară, cat şi în Uniunea Europeană! Sunt mândru ca voi fi prezent la această dezbatere alături de persoane foarte importante din Parlamentul European şi alături de artiști romani consacrați, nume grele pe plan național şi internațional.”
Lasă un răspuns