Uite că se poate! Bravo cercetătorilor români!

Categorii: Diverse

M-am bucurat nespus să aud de reușita cercetătorilor români care au realizat o rețetă de sânge artificial. În cazul unor intervenții chirurgicale sau a unor accidente, lipsa sângelui reprezintă o problemă majoră, care îi lasă neputincioși chiar și pe cei mai buni specialiști. Tocmai de aceea consider foarte importantă descoperirea echipei de la Facultatea de Chimie a Universității “Babes-Bolyai”, condusă de conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu.

Și mai tare mă bucură faptul că această descoperire aparține unor cercetători români. Auzim tot mai des de oameni de știință români care pleacă din cauza condițiilor precare din sistemul medical românesc şi a celui din domeniul cercetării. Iar pentru că România nu le oferă mai nimic, performanțele lor ajung să fie atribuite centrelor de cercetare din alte țări.

De aceea îi aplaud pe cercetătorii din Cluj- Napoca si le urez mult succes in continuare!

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*