Socialistul Ponta mustrat de șeful – tot socialist- al Parlamentului European

Categorii: Diverse

Victor Ponta nu este deloc popular în forurile europene. Ba a ajuns chiar să fie mustrat de Martin Schulz, colegul său din Partidul Socialiștilor Europeni, de altfel și președinte al Parlamentului European.

Reacția lui Schulz a venit după ce premierul Ponta l-a acuzat pe europarlamentarul Elmar Brok că ar fi nazist, după propunerea acestuia ca imigranții din Europa de Est care vin în Germania pentru ajutoare sociale să fie repatriați și să li se ia amprentele pentru a-i împiedica să revină.

Palma dată de Schulz este cu atât mai dureroasă cu cât Elmar Brok nici măcar nu face parte din același partid ca și Schulz și Ponta, ci din Partidul Popularilor Europeni, la care este afiliat și PDL. Nu este prima dată când Ponta primește o palmă de la colegii săi europeni. Cu puțin timp în urmă, Hannes Swoboda, președintele socialiștilor europeni, a criticat modificările aduse Codului Penal ca fiind împotriva valorilor UE.

Și să nu uităm că, guvernul Ponta și-a atras criticile mai-marilor socialiști europeni și în vara lui 2012 odată cu încălcarea statului de drept de către USL. Iată cum valorile europene nu cunosc culoare politică!

Este de prisos să menționez faptul că criticile de astăzi ale lui Martin Schulz au fost urmate de un ropot de aplauze din partea membrilor Parlamentului European.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*