Prin elaborarea a peste 300 de amendamente si prin munca depusa in calitate de raportor al Parlamentului European am contribuit la conturarea programelor europene regionale (2014-2020), programe ce prevad eliminarea discrepantelor dintre statele europene si majorarea alocarilor financiare pentru noile state membre, precum Romania.
220 milioane de euro la dispoziţia IMM-urilor
220 milioane de euro la dispoziţia IMM-urilor până la sfârşitul anului 2010 10 decembrie 2009 Numit raportor al Parlamentului European pe tema “Realizarea coeziunii teritoriale, sociale şi economice în Uniunea Europeană – o condiţie esenţială pentru o dezvoltare durabilă şi competitivitate globală”, Petru Luhan (PDL/PPE) consideră că şi după 2013 este nevoie de un efort…