Prin elaborarea a peste 300 de amendamente si prin munca depusa in calitate de raportor al Parlamentului European am contribuit la conturarea programelor europene regionale (2014-2020), programe ce prevad eliminarea discrepantelor dintre statele europene si majorarea alocarilor financiare pentru noile state membre, precum Romania.
- Susţinerea utilizarii, de către România, a fondurilor structurale si de coeziune si a altor instrumente financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeana prin politica de coeziune economica, sociala si teritoriala, creşterea competitivităţii economice, precum şi promovarea, atragerea si menţinerea investiţiilor străine directe şi indirecte în ţara noastră.
- Crearea unei legături stabile între instituţiile şi cetăţenii din România, pe de o parte si Parlamentul European si celelalte instituţii europene, pe de alta parte. Aceasta va contribui la creşterea încrederii pe care romanii o au in viitorul lor european.
- Promovarea intereselor României în ceea ce priveşte procesul de aderare la Spaţiul Schengen. In acest scop, am demarat deja o colaborare strânsa cu Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi cu autorităţile europene abilitate în acest domeniu. De asemenea, anul trecut am introdus in versiunea finala a “Programului de la Stockholm” precizarea ca extinderea spaţiului Schengen sa fie facuta la toate ţările membre UE. O prioritate a Romaniei a devenit astfel o prioritate a Uniunii Europene, Programul de la Stockholm fiind documentul care defineşte noul cadru legislativ pentru domeniul libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne în următorii cinci ani.
- Promovarea şi apărarea drepturilor si intereselor tinerilor din România si pregătirea unei noi generaţii de tineri, cu valori europene asumate, care sa acţioneze eficient pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii in anii ce vor urma.
- Derularea unor campanii de informare privind fondurile europene, instituţiile, politicile si valorile europene.
- Promovarea Romaniei prin produsele noastre tradiţionale şi prin oportunităţile de investiţii. In acest sens, a fost deja organizat, in cadrul Parlamentului European, in cursul lunii aprilie 2010, evenimentul intitulat “Zilele Bucovinei”. Cu această ocazie am pus în valoare autenticitatea obiceiurilor, a preparatelor culinare precum si potenţialul turistic al Bucovinei.