Gestionarea deşeurilor – schimb de experienţă

Categorii: Schimb de experienta

Politica regională de gestionare a deşeurilor, prezentată în cadrul unui schimb de experienţă intermediat de europarlamentarul Petru Luhan
Strasbourg, 14 decembrie 2009

La invitaţia europarlamentarului PD-L Petru Luhan şi cu sprijinul biroului din Bruxelles al Asociaţiei Municipiilor din România, un grup de lideri de opinie, alături de reprezentanţi ai autorităţilor din localitatea Moara, s-a aflat săptămâna trecută în vizită la Bruxelles.

Obiectivul vizitei a fost realizarea unui schimb de experienţă între autorităţile locale din Moara şi municipalităţi din regiunea Flandra (Belgia) pe tema gestionării deşeurilor. Schimbul de experienţă a constat în prezentarea politicii regionale de gestionare a deşeurilor domestice în Flandra, o întâlnire cu directorul companiei inter-municipale Incovo, vizitarea unei staţii de transfer a deşeurilor, urmată de vizitarea unei staţii de colectare selectivă şi de reciclare a deşeurilor. Reprezentanţii autorităţilor locale din Moara au putut vedea cum sunt sortate, prelucrate şi ulterior valorificate materiale reciclabile precum pet, folie, plastic, carton, hârtie, materiale neferoase şi feroase, sticlă, etc.

Petru Luhan ” Cei care au vizitat staţia de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor s-au putut convinge că gropile ecologice nu emit mirosuri neplăcute şi nu există pericol de poluare. Dimpotrivă, aceste gropi ecologice aduc avantaje economice prin crearea de locuri de muncă şi încasări suplimentare la bugetul comunităţii. Locuitorii din Moara au constatat că astfel de staţii respectă cerinţele pentru protecţia mediului şi pentru protecţia sănătăţii populaţiei.”
Vizita la staţia de colectare selectivă şi de reciclare a deşeurilor din Belgia s-a încheiat prin demonstraţia că procesul de reciclare este finalizat cu producerea de materiale finite din produse reciclate cum ar fi plastic, sticlă şi cauciuc.

“Consider că participanţii la acest schimb de experienţă vor fi buni purtători de mesaj, pentru a clarifica, odată reveniţi în ţară, nelămuririle concetăţenilor lor legate de înfiinţarea unor astfel de staţii de reciclare care nu îi afectează pe cei care locuiesc în apropierea lor.”, a concluzionat Petru Luhan.
Vizita grup Moara la un centru de reciclare Bruxelles

Be Sociable, Share!

Un răspuns la "Gestionarea deşeurilor – schimb de experienţă"

  1. Galang
    Galang Postat la Septembrie 23, 2012 at 8:36 pm

    Ai o mulțime de echipamente ntiolosfee sau mobilier vechi in firmă? cenainte de a arunca totul la tomberon, citește post-ul de pe blog-ul NOVIT și află alte ce2teva variante să scapi de echipamentele ntiolosfee.

Lasă un răspuns

*