Petru Luhan: Investiţiile în energie regenerabilă ar putea reduce semnificativ somajul în România

Categorii: Diverse

Europarlamentarul PD-L/PPE Petru Luhan a participat între 31 august – 3 septembrie la “World Emerging Industries Summit” desfășurat la Changchun, China. Tema dezbaterii de anul acesta a fost “Noua Revoluţie Industrială şi Economia Verde” având ca scop promovarea schimbului de tehnologii şi cunoştinţe din domeniul industriilor emergente şi consolidarea cooperării economice internaţionale în cadrul fiecărei industrii emergente.

Summitul s-a bucurat de prezenţa a lideri politici de marcă precum Wang Qishan – Vice-premierul Chinei, Dominique de Villepin – fostul prim ministru francez , miniştri ai economiei şi dezvoltării regionale, economişti de renume, reprezentanţi ai celor mai importante companii Fortune 500,  reprezentanţi ai elitei de afaceri Forbes 2000.

 Parlamentul European a fost reprezentat de 3 europarlamentari, printre care şi românul Petru Luhan care a prezentat viziunea Uniunii Europene cuprinsă în viitoarea strategie UE 2020 prin care se recunosc oportunitățile pe care o economie inteligentă și ecologică le oferă în vederea unei competitivități și a unei prosperități sporite. Acesta a recomandat în discursul său necesitatea definirii de priorități similare și investiţii masive în:  tehnologii ecologice, TIC (tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor), biomedicină, noi surse de energie, sectorul vehiculelor electrice și rețele inteligente.

 “Este inevitabilă o revoluţie pe piaţa de bunuri şi servicii în următorii ani. Ţările din Asia şi Regiunea Pacifică acordă o extrem de mare însemnătate inovării şi mai ales restructurării acestor sectoare economice. Participanţii şi-au susţinut viziunea lor asupra restructurării economice la nivel global. Creşterea economică prin extinderea de pieţe a ajuns deja la saturaţie iar economia este sustenabilă doar atunci când costurile de acoperire a necesităţilor pe piaţă nu depăşesc puterea reală de cumpărare a consumatorilor. Uniunea Europeană, care dezvoltă o economie bazată pe  cunoaştere, nu are voie să piardă timp în competiţia cu Asia în acest sens.” a comentat Petru Luhan pe marginea Summitului la care a participat.

 Investiţiile în noile industrii şi energie alternativă pot crea valoare adăugată în economie şi pot crea mai multe locuri de muncă decât ne putem imagina.

Tările care vor recunoaşte mai repede acest potenţial vor ieşi mai repede din criza economică şi financiară. Germania a reuşit în ultimii ani să creeze prin  investiţii în sectorul energiei regenerabile nu mai puţin de 250.000 locuri  de muncă directe şi se preconizează că alte 400.000 vor fi create până în 2020.  

 “Pornind de la exemplul Germaniei şi cu ajutorul fondurilor alocate de către Uniunea Europeană, România trebuie să îşi dezvolte potențialul creării de locuri de muncă ecologice în cadrul unei economii durabile“, a concluzionat europarlamentarul PD-L Petru Luhan.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*