Europarlamentarul PetruLuhan – Etnobotanicele pot fi interzise şi în România

Categorii: Diverse

Este cunoscut faptul că efectele substanţelor etnobotanice asupra organismului sunt similare cu cele ale drogurilor, în unele cazuri fiind chiar mai severe. Aceste produse dau stări halucinogene, insomnii, euforie iar în supradoze pot provoca chiar moartea consumatorului prin tahicardii cardiace, aritmii.

Conform statisticilor provenite de la camerele de urgenţă ale spitalelor din toată ţară, în Romania s-au înregistrat numeroase cazuri de intoxicaţii severe în 2009 precum şi câteva cazuri de deces. Ţări precum Polonia, Suedia, Danemarca, Anglia, Germania au interzis un număr mare de substanţe identificate ca fiind psihotrope şi psihoactive (Polonia 1200 în 3 luni).

De cele mai multe ori consumatorii nu sunt conştienţi de efectele asupra sănătaţii lor. Substanţele comercializate deşi nu fac parte din lista substanţelor interzise, sunt foarte greu de supus controlului, punând corpul medical în imposibilitatea de a oferi ajutor, deoarece combinaţiile chimice folosite au reacţii necunoscute. Singura măsură ce se poate lua este aceea de a interzice funcţionarea acestor magazine, după care trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a elimina comercializarea prin intermediul internetului”, a declarat europarlamentarul Petru Luhan.

România, locul patru în Uniunea Europeană la consumul de plante etnobotanice
La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai mare consum de plante etnobotanice, de 37%, se înregistrează în Anglia, urmat de Germania cu 15%, Olanda – 14% şi România – 7%.

“Apreciez enorm că România ia iniţiativa de combatere a efectelor nocive provocate de consumul de  plante psihotrope şi psihoactive şi sunt gata să ofer sprijinul şi expertiza mea în acest sens. Am cerut Comisiei Europene, printr-o scrisoare adresată Comisarului european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului, să ia măsuri pentru interzicerea producerii, comercializării şi introducerii în spaţiul comunitar a acestor substanţe nocive”, a precizat Petru Luhan.

Europarlamentarul român a participat, luni, şi la şedinţa Grupului Interministerial de lucru, constituit pentru a găsi o soluţie eficientă pentru combaterea comercializării substanţelor etnobotanice.

Comisia de specialitate urmăreşte elaborarea unui pachet de masuri pentru rezolvarea acestei probleme care va consta intr-un ordin de miniştri si ulterior elaborarea unui proiect de lege.

În scurt timp sper să se realizeze o lege după modelul polonez. De asemenea, cred că în curând comercializarea etnobotanicelor va fi interzisă şi se vor stabili proceduri concrete pentru implementarea actelor normative.” a mai declarat Petru Luhan.

Planul de măsuri realizat de grupul de lucru de la Ministerul de Interne, la care au participat şi reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii, prefectul Capitalei şi reprezentanţi ai unor ONG-uri anti-drog, va fi prezentat, miercuri, în Guvern.

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*