Prin elaborarea a peste 300 de amendamente si prin munca depusa in calitate de raportor al Parlamentului European am contribuit la conturarea programelor europene regionale (2014-2020), programe ce prevad eliminarea discrepantelor dintre statele europene si majorarea alocarilor financiare pentru noile state membre, precum Romania.
Scrisoare către Comisia Europeană ca reacție la modificările Codului Penal
Stimaţi membri ai Comisiei Europene, Marţi a fost o zi neagră pentru Justiţia din România. Coaliţia aflată la putere a votat în Parlamentul de la Bucureşti două modificări ale Codului Penal, care îi scapă pe politicienii corupţi de orice răspundere în faţa legii. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât contravine flagrant legislaţiei…