România, tot mai coruptă sub USL

Categorii: Diverse

După numai un an de guvernare USL, România este o ţară tot mai coruptă. Această afirmaţie nu este una subiectivă, venind din partea opoziţiei sau a presei, ci rezultă din ultimul raport dat publicităţii, marţi, de organizaţia Transparency International. Indexul percepţiei asupra corupţiei pe 2013 arată că ţara noastră a coborât cu un punct faţă de anul trecut, de la 44 la 43.

Potrivit acestui “top al ruşinii” – care poate fi consultat aici http://cpi.transparency.org/cpi2013/results/ – România se numără printre cele şapte state din Uniunea Europeană care întrunesc un scor sub 50, pe o scară de la 0 (foarte coruptă) la 100 (foarte curată). Singurele ţări care stau mai rău decât noi la acest capitol sunt Grecia şi Bulgaria. Şi ne putem “mândri” că am egalat Italia, patria mafiei şi a corupţiei politice!

“Persistenţa corupţiei de-a lungul Uniunii Europene subminează încrederea în actul de guvernare şi reprezintă o piedică în calea redresării economice”, a afirmat cu această ocazie Carl Dolan, director pe Europa în cadrul Transparency International. El şi-a exprimat totodată speranţa că raportul anticorupţie al Comisiei Europene, care trebuie să apară la începutul anului viitor, va pune această problemă în fruntea priorităţilor pentru următorul mandat al Parlamentului European.

Sigur, cetăţenilor români nu trebuie să le atragă atenţia o organizaţie internaţională asupra creşterii corupţiei de la preluarea puterii de către USL. Raportul Transparency International nu face decât să confirme cu cifre acest adevăr. Este de ajuns să recapitulăm doar cele mai importante cazuri descoperite din vara anului 2012 şi până în prezent:
– Dosarul fraudelor de la referendumul pentru demiterea preşedintelui, în care a fost trimis în judecată actualul vicepremier Liviu Dragnea (membru PSD).
– Dosarul fostei şefe de cabinet a ministrului Muncii (membru PNL), trimisă în judecată sub acuzaţia de luare de mită.
– Dosarul fostului director general adjunct al APIA (membru PC), reţinut pentru că a cerut mită suma de 1,2 milioane de euro, pentru un contract pe fonduri europene.
– Dosarul fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi (PNL), acuzat că a cerut mită unui om de afaceri. Culmea, el a fost promovat ulterior pe un loc de deputat în Parlamentul European!
– Dosarul de evaziune fiscală, în valoare de 35 milioane de euro, în care este implicat un fost angajat al Secretariatului General al Guvernului, apropiat al familiei baronului local Mircea Cosma (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
– Dosarul în care sunt implicaţi un director de la Hidroelectrica şi consilierul ministrului Energiei (membru PSD), acuzaţi că au cerut mită de 1,4 milioane de euro.
Aceste cazuri de corupţie la nivel înalt demonstrează fără tăgadă faptul că actuala coaliţie împinge România pe toboganul degradării politice, sociale şi economice. De aceea, este atât de importantă independenţa Justiţiei, care trebuie să combată fenomenul cu toată tăria, dacă vrem ca ţara noastră să rămână un stat european şi să nu se tranforme într-unul „bananier”!

Articolul integral a fost publicat pe http://adevarul.ro/blogs/petru.luhan

Be Sociable, Share!

Lasă un răspuns

*